SONETUL REGĂSIRII



SONETUL REGĂSIRII

M-am regăsit în iriși cafenii
Când te-am privit în ochi întâia oară,
Eram, prin irizații, vânt de seară
Ce-ți adia prin suflet armonii.

Te-am regăsit în lacrima fugară
Ce-mi strălucea în focurile vii
Din cercurile-adânci și măslinii
În care-ai înflorit a primăvară.

Ne-am regăsit în ramuri înfrunzite
Îmbrățișate-a nemurire, strâns.

Ca doi copii, prin fluvii infinite,
Ce-au evadat din spațiul prea restrâns
Al unui timp cu tâmplele albite,
Ne-am regăsit. Cu flori de mai am plâns...

Allermöhe, 13.05.18

Comentarii

Postări populare de pe acest blog