RAIUL DIN CARE-AM PLECAT Eram prin vise deseori Stăpâni pe-același colț de rai, Dar șerpi s-au strecurat în noi, Gonindu-ne. De vise goi, Nu mai eram, nu mai erai Decât un gând cernând ninsori. Eu nici acum nu înțeleg De ce-ai rămas sub ochiul stâng: Să dai din când în când ocol Prin irisul de tine gol? De vrei, poți să mă faci să plâng, Dar lasă-mi sufletul întreg. Să nu-l fărâmi! Fărâmițat, S-ar pierde-n umbre, prin pustiu Iar tu te-ai risipi cu el, Sorbit de-al umbrelor tunel Și n-ai mai fi nici mort, nici viu, Nici liber, nici întemnițat. Ce-a fost, a fost...De-acum nimic... Și de-ar mai fi, cum s-ar numi Acum același colț uitat În raiul din care-am plecat? Nu știm dar e ceva ce-am ști: Că ne-a fost cerul mult prea mic. Ai să mă ierți și-am să te iert De toate-acele ere-ntregi În care-albastrul s-a pierdut, Biet anotimp necunoscut, Rostogolit de doi pribegi Pe maluri gri de timp inert. ...