FĂRĂ TINE

FĂRĂ TINE Sunt primăvara ta de altădată. Cât de frumoasă azi, cât de străină! Dar nu mai port coroana de glicină Și nu mi-am pus nici rochia-nflorată. Nu vreau să crezi că nu iubesc magnolii Sau nu-mi mai dau inflorescențe merii, Vreau doar să le feresc, să nu le sperii Cu gânduri reci, ninsoare și orgolii. Prin părul meu cu irizări de noapte, Privighetori nu se mai simt acasă, Doar câte-un tril foșnește și îmi lasă Un gust amar de amintiri prea coapte. Parfumul meu cu răbufniri florale N-ar vrea în niciun fel să te atragă Pe-un câmp de mai. Pe noi nu ne mai leagă Nici crini regali, nici puncte cardinale. Cât sunt de simplă azi, cât de străină Și totuși, fără tine, mai frumoasă, De-un verde crud, tăcută și sfioasă, Că sunt o primăvară fără vină. ...