Postări

Se afișează postări din septembrie 27, 2018
Imagine
CÂNTEC DE TOAMNĂ Se-ntunecă devreme... În ochii mei, aprinse, vii lumânări de ceară ce tremură-n gutui, tu-mi desenezi cu umbre, în palmele întinse, destine desfrunzite prin toamna nimănui. Îmi spui că eu sunt viață, sunt sevă rubinie dar nu mă lași în vene și-n suflet să m-adun, mă-ndepărtezi cu brume ce cad de-o veșnicie, când sângerează îngeri pe frunze de gorun. La tine-n iriși plouă, singurătatea geme și vânturile bat... E trist sau poate nu-i! În ochii mei e toamnă, se-ntunecă devreme... doar stele căzătoare se-aprind când mor gutui.                                                       Hamburg, 27.09.18   Copyright © 2019  Silvia Rîșnoveanu