SENTINȚĂ-N AȘTEPTARE
SENTINȚĂ-N AȘTEPTARE M-apasă-n stern un bloc de piramidă, Înfipt în miezul plexului solar Și-adânc, în cord, un ceas de buzunar Își răspândește-n liniștea fluidă Ecoul lui cu zimți de timp fugar. Un ochi îmi răscolește prin caverne, El, vânător - eu, ultimul vânat, În stânga mi-e sentința de damnat, În dreapta-mi sunt câmpiile eterne, Iar ochiul pendulează sacadat. Se-aud cântând viori ventriculare, Pe crengi le mai îngână câte-un corb, Secunde repezi cu nesaț mă sorb, Eu mă agăț de-un gând cu-nfrigurare: Și dacă totuși ochiul este orb? E orb sau nu, sentință-n așteptare! Geestacht, 08.11.20 Copyright © 2020 Silvia Rîșnoveanu