O TREAPTĂ MAI APROAPE DE CER

DE NU ERA...   Te-aș fi iubit oricum de nu era, Să-mi spargi în suflet ultima fereastră Și să-mi sădești în cea din urmă glastră, Neprihănirea ciobului de stea.   Albastrul unui cer de catifea L-ai presărat prin ochiuri de tăcere, S-a infiltrat în fiece durere, Din ochii mei căprui, din ființa mea.   Și s-a întins covor de peruzea Pe toate-acele culmi ce ieri, stinghere, Erau însingurări, azi prizoniere Nemărginirii din privirea ta.   În vise mi-a-nflorit ”Nu mă uita”, În mine-am regăsit din nou femeia... Tu să mă lași să-ți fiu doar eu aceea Ce tot te-ar fi iubit, de nu era...   Geestacht, 04.07.20 Copyright © 2020 Silvia Rîșnoveanu