Postări

Se afișează postări din martie 27, 2019

SONETUL MUGURILOR

Imagine
SONETUL MUGURILOR Pe ramuri mugurii visează La un sărut cu gust de rouă, Eu la un vers ce, frânt în două, În fiecare mai vibrează. Tu, hoinărind sub lună nouă, Nu vezi cum iar te-ndepărtează, De noi, secunda ce-și urmează Clepsidra-n care-amurguri plouă. De-nmuguresc în mine iară, Miracole ce-au să tresară În flori pe ramuri înverzite, În veci ți-ar fi nedeslușite. Întru-nceput de primăvară, Ciocnesc clepsidre-nmugurite. Hamburg, 04.03.2019

RUBINIU

Imagine
RUBINIU N-am să mă-mbăt de tine niciodată, Oricât aș bea, tot aș putea să beau, În mine rubiniu-ți se desfată Iar universuri   taine nu mai au. Tu mă-nțelegi mai bine ca oricine Și-orice secundă aninată-n păr M-a-ncătușat definitiv de tine, Frumosul meu prea singur adevăr. Tu mi-ai furat aducerile-aminte, Eu ți-am furat toți strugurii din vii, Striviți mărunt în teascul de cuvinte, Au râs și-au plâns cu lacrimi rubinii. Nu mi-a fost rău, dar nu mi-a fost nici bine Când ți-am băut culoarea-ndeajuns, Iar seva ta ce-a curs printre ruine, Mi-a tot deschis cărări de nepătruns. Mi-am infiltrat în liniști câte-o pată Și-n vene rubiniul insistent, Iubirea mea, tu nu ești vinovată Că suflul mi-e de tine dependent.                                     ...