RUBINIU

RUBINIU

N-am să mă-mbăt de tine niciodată,

Oricât aș bea, tot aș putea să beau,

În mine rubiniu-ți se desfată

Iar universuri  taine nu mai au.

Tu mă-nțelegi mai bine ca oricine

Și-orice secundă aninată-n păr

M-a-ncătușat definitiv de tine,

Frumosul meu prea singur adevăr.

Tu mi-ai furat aducerile-aminte,

Eu ți-am furat toți strugurii din vii,

Striviți mărunt în teascul de cuvinte,

Au râs și-au plâns cu lacrimi rubinii.

Nu mi-a fost rău, dar nu mi-a fost nici bine

Când ți-am băut culoarea-ndeajuns,

Iar seva ta ce-a curs printre ruine,

Mi-a tot deschis cărări de nepătruns.

Mi-am infiltrat în liniști câte-o pată

Și-n vene rubiniul insistent,

Iubirea mea, tu nu ești vinovată

Că suflul mi-e de tine dependent.

                                                                        Hamburg, 23.03.19