O TREAPTĂ MAI APROAPE DE CER

  DESPRE PIETRE   Pietrele crăpau de rușine în ziua judecății de apoi. Ce răspunsuri să dea nemărginirii când ele fugiseră de pe altarul arderii de tot, prostite de mirajul templelor strălucitoare, pline de promisiuni deșarte. Unele s-au lăsat ademenite pe o stradă îngustă și întunecată, dar au sfârșit sub tocurile cui pătrunse până în adâncul inimii lor, sfâșiind toți psalmii ce se cântau după căderea Gomorei. Altele s-au cuibărit în zidurile reci ale unor biserici lipsite de suflet și viață... Măcar pe acolo mai zăbovea câte un sfânt să vadă dacă s-a mai schimbat ceva în predica de duminică sau le mai atingea cu aripa câte un înger, făcându-le să tresară la amintirea celor zece porunci. Cele mai norocoase și-au trăit traiul pe la porțile unor bătrâni uitați de timp, în ochii cărora se perindau istorii despre altare și arderi de tot. Acum stăteau toate cu sufletele înnămolite, care printre ruinele bisericilor, care pe dr...

SONET DE VERDE   Își plânge toamna-n sălcii iar, de milă, Că i-au plecat de sub condei cocorii, Eu tot mai pun capcane iluzorii, Să prind măcar un pumn de clorofilă,   Ce iată-acum s-a strecurat abilă În ochii tăi -săgeți aleatorii- Prea verzi amanți, amăgitori notorii, Un concentrat poem într-o pupilă.   Își plânge toamna-n sălcii desfrunzirea, Eu tot mai prind în ziduri câte-o nucă, Iar tu... iar tu nerăbdător de ducă În verdele ce-și vrea îngălbenirea.   În pumnul meu închis nu mai apucă Să-ți intre verde, pe furiș, privirea.                                                 Geestacht, 24.10.20 Copyright © 2020 Silvia Rîșnoveanu  

BĂTRÂNUL   Stătea, căzut adânc în mintea lui, Cu trupul strâns la rădăcini de zid, Doar mâinile tot conturau în vid, Povești pe înțelesul nimănui.   Spunea cuvinte greu de descifrat Și se uita mirat spre trecători, Cu ochi senini și-atât de-ncăpători Ca un ocean, de zei netulburat.   ”Oprește-te, oprește-te om bun! (Părea să spună chipu-i liniștit), Cui te-ai vândut și cui te-ai osândit, De-alergi spre nicăieri ca un nebun?”   Dar nimeni să-l observe nu părea, Doar cerul i se închina, umil, Când îi zâmbea cu ochii vreun copil Și-atunci, bătrânu-n taină se ruga.   Își înălța privirile mereu Spre arbori și spre păsări. Le zâmbea. Părea că e nebun, dar nu era, Bătrânul doar vorbea cu Dumnezeu.                                    Geestacht, 17.10.20 Co...