GÂNDURI CARE NU MOR
GÂNDURI CARE NU MOR De nu mă mai iubești, să-mi spui de ce m-aștepți în gândul tău pe undeva pe unde-au mai rămas zăpezi pe cer și-n orizont un soare auster, să vin, crezând că eu aș mai putea reînverzi grădini de liniște? Tu mă aștepți, știind că am puteri să-ți fiu și limpezimea unui lac și puntea peste care-ai vrea să treci în căutarea noilor poteci și dac-ai vrea, mai pot să îți prefac în veșnicii iubirile de ieri. Dac-aș veni?... De fapt, adesea vin dar stau și tac, doar ochii ți-i privesc și mă cufund în ei să pot afla de m-ai iubit cu-adevărat și-aș vrea lumina mea în ei să deslușesc și-adâncul lor numai de mine plin. Dar de-i închizi, dispari și nu mai ești decât un gând ce mă așteaptă iar să vin cu primăvara mea de-acum, pe noi cărări sau chiar pe vechiul drum, ca un refren al ultimului dar pe care l-ai dorit și îl primești. Să-mi spui de ce, de nu mă mai iubești! ...