GÂNDURI CARE NU MOR

GÂNDURI CARE NU MOR

De nu mă mai iubești,  să-mi spui de ce

m-aștepți în gândul tău pe undeva

pe unde-au mai rămas zăpezi pe cer

și-n orizont un soare auster,

să vin, crezând că eu aș mai putea

reînverzi grădini de liniște?

Tu mă aștepți, știind că am puteri

să-ți fiu și limpezimea unui lac

și puntea peste care-ai vrea să treci

în căutarea noilor poteci

și dac-ai vrea, mai pot să îți prefac

în veșnicii iubirile de ieri.

Dac-aș veni?... De fapt, adesea vin

dar stau și tac, doar ochii ți-i privesc

și mă cufund în ei să pot afla

de m-ai iubit cu-adevărat și-aș vrea

lumina mea în ei să deslușesc

și-adâncul lor numai de mine plin.

Dar de-i închizi, dispari și nu mai ești

decât un gând ce mă așteaptă iar

să vin cu primăvara mea de-acum,

pe noi cărări sau chiar pe vechiul drum,

ca un refren al ultimului dar

pe care l-ai dorit și îl primești.

Să-mi spui de ce, de nu mă mai iubești!

                                       Hamburg, 22.05.19

Copyright © 2019 Silvia Rîșnoveanu