PRIVEȘTE-MĂ
PRIVEȘTE-MĂ Privește-mă de-aproape, să-mi vezi umerii goi de cântecul zăpezii și mugurii cei noi ce-așteaptă să-nflorească... Privește-mă așa cum, la-nceput de vremuri, doar Dumnezeu privea! Și să mă vezi frumoasă ori doar-așa cum sunt: o Evă-ndrăgostită de cer și de pământ, de clopotul luminii ce bate-atât de calm în ochii tăi când cerul se-adună-n vers de psalm. Tu ține-mă în brațe, ferește-mă de rău și mantie să-mi fie în noapte gândul tău, să-mi protejezi iubirea și nici măcar în vis să nu o lași s-ajungă la margine de-abis. Că de-am să cad vreodată în gol sau în blestem, cu glasul meu din urmă, pe tine-am să te chem să-ndepărtezi blestemul și să mă strângi în mâini cum strângi de pe altare fărâma sfintei pâini. Privește-mă, dorește-ți să mă privești așa, cum la-nceput de vremuri doar Dumnezeu privea! Hamburg, 19.04.19 Copyright © 2019 Silvia Rîșnoveanu