O TREAPTĂ MAI APROAPE DE CER

ALBUL DURERII Cât de albă-i durerea în lumea căzută În ghețuri atinse de numele tău, Cât de-amar e surâsul în inima mută, Topit ca argintul ...Cât doare de rău! Nu mai văd nicio urmă, prin zarea albastră, Lăsată de caii bătrânului Lord, Nici mușcate nebune de roșu-n fereastră Sau stele polare plutind către nord. Sunt mai albe de-acuma poienile toate, Copacii n-au urme de frunze în vis, Or să cadă prin ierburi zăpezi neumblate, Prin tine secunde un cerc au închis. Ne mai dor continente atinse de-o vreme Când ploi respirară minunea din noi. Pe-amintire ard maci, ochiul meu se mai teme De albul durerii din irișii goi.                                                       ...

STELE DE VEGHE Noi sori prin universuri nu știu de mai apar, Dar mai apar luceferi ca-n nașterea dintâi Și stele ce se-avântă, zâmbind crepuscular, Poetului veghere să-i stea la căpătâi. Se oglindesc în lacul de nuferi luminat, În mijlocul de codru cu-albastre năluciri, Mai prind din zbor, prin trestii, un visător oftat Ca ultimă șoptire a unei vechi iubiri. Și-apoi se duc prin codri, prin care-atât de des Se perindau răspunsuri la mii de întrebări... (Cât îi iubea poetul... doar ei i-au înțeles Neliniștile toate, trăiri și frământări.) Cu scânteieri, pe mare se-avântă către larg, Învolburate valuri își deapăn-amintiri, Din timpurile-n care, cu zorii la catarg, Luceafărul iubirii   țintea spre nemuriri. Azi stelele de veghe din când în când apar Și iau din neuitare mirabile povești Să reaprindă-n ceruri, cu străluciri și har, Noi sori, noi constelații: Luceferi Eminești.         ...