STELE DE VEGHE

STELE DE VEGHE

Noi sori prin universuri nu știu de mai apar,

Dar mai apar luceferi ca-n nașterea dintâi

Și stele ce se-avântă, zâmbind crepuscular,

Poetului veghere să-i stea la căpătâi.

Se oglindesc în lacul de nuferi luminat,

În mijlocul de codru cu-albastre năluciri,

Mai prind din zbor, prin trestii, un visător oftat

Ca ultimă șoptire a unei vechi iubiri.

Și-apoi se duc prin codri, prin care-atât de des

Se perindau răspunsuri la mii de întrebări...

(Cât îi iubea poetul... doar ei i-au înțeles

Neliniștile toate, trăiri și frământări.)

Cu scânteieri, pe mare se-avântă către larg,

Învolburate valuri își deapăn-amintiri,

Din timpurile-n care, cu zorii la catarg,

Luceafărul iubirii țintea spre nemuriri.

Azi stelele de veghe din când în când apar

Și iau din neuitare mirabile povești

Să reaprindă-n ceruri, cu străluciri și har,

Noi sori, noi constelații: Luceferi Eminești.

O TREAPTĂ MAI APROAPE DE CER