EU ÎȚI SUNT ALBASTRUL
EU ÎȚI SUNT ALBASTRUL Într-o lume-n care tremură pustiul, Ca un gând ce moare-n valuri de tăceri Când pe mări uitate nu-s corăbieri, Eu îți sunt culoarea ce-mblânzește griul. Eu îți sunt albastrul ce-ți înseninează Amintiri aflate-n golul altei vieți Și în ochi ți-adună aștrii cei răzleți, Rătăciți prin ceruri care-n gri visează. Și-ți mai sunt aleanul, dorul de-mplinire Pentru vise-n care doar mirări mai curg Spre un ochi din fluviul marelui amurg, Ca să-și potolească setea de iubire. Îți mai sunt speranța, strânsă-n colivie, Ca un cânt mirabil, nemaiauzit, Ca o primăvară-n suflet desfrunzit, Viforit de-o iarnă cât o veșnicie. Într-o lume-n care nu mai e culoare, Iar eternitatea e ascunsă-n gri, Eu îți sunt albastrul verbului a fi, Cerul și secunda cea nemuritoare. ...