O TREAPTĂ MAI APROAPE DE CER

Premiul I și titlul de învingător absolut la concursul intenațional ”PREMIO LETTERARIO INTERNAZIONALE CORONA” Italia 2016 cu poezia   FUIOARE DE LUMINĂ Din sfere ce cu mintea-s nepătrunse Coboară lungi fuioare de lumină, Doar eu le văd, căci ele sunt ascunse Acelor ochi ce le-ar găsi vreo vină. Nu știu de ce-au venit, ce vor să-mi spună, Dar simt prezența lor cum mă ridică Din greul somn de noapte și m-adună În faldurile lor...și nu mi-e frică. Îmi spun că sunt venite pentru mine, Și nu vorbesc, dar mintea mea pricepe, În fi’nță simt o pace!!....Și mi-e bine Când mă înalț și zborul meu începe. Nu știu ce fac, dar totul mi se pare De parc-ar fi o dulce amintire, Colindul meu prin Univers, spre Soare, Nu mai e nou....e-o caldă regăsire. Între Lumini, e una ce-mi vorbește Și glasul ce-l aud mă înfioară, În mine-adânc pătrunde și domnește Iubirea, ce-o uitasem, eu, afară. Mi-a amintit să știu că ea există Și fără ea nimic...

SILVIA RÎȘNOVEANU ȘI POEZIA CA SFÂȘIERE ORFICĂ Poetă de mare forță lirică, Silvia Rîșnoveanu scrie o poezie neoexpresionistă bazată pe un catharsis al trăirii poetice, pe o ademenitoare alternanță între concret și abstract, menținînd în metafizic discursul liric. În cartea pe care-o avem în față, Amandar, îngerul iubirii , care urmează debutului editorial ( Aripi , Editura ,,Editgraph”, 2017), autoarea se arată a fi o acribioasă practicantă a eironului , desigur în binecunoscutul sens al lui Novalis, acela de a da banalului un prestigiu misterios, iar finitului o aparenţă infinită. Propria existență, cu tot spectacolul existențial, este etalată ca sfâșiere orfică. Avem astfel de-a face cu o lirică percutantă, scrisă împotriva locului comun, a conveniențelor, a ideilor primite de-a gata, cum ar spune Flaubert, a realului agresiv, o lirică unde predomină o revoltă de fond, o căutare a sensului ființial și o dominație a viziunii morale.       ...

O CARTE DESPRE FRUMUSEȚEA ȘI PURITATEA IUBIRII        Silvia Rîșnoveanu, româncă rezidentă în Germania, ne surprinde prin acest debut de o maturitate incontestabilă, adevărate poeme ale luminii, care conturează profilul unei poete reflexive ce plonjează spectaculos în abisul sinelui. Sub pana Silviei Rîșnoveanu, iubirea, eterna temă poetică, dobândește un timbru nou, o altă corporalitate lirică, o ordonare simfonică a discursului, o veritabilă magie a comunicării. Poemele sale au ceva din fastul  unui act solemn, nimic din  vâltoarea lumii contemporane nepătrunzând în acest univers poetic al esențelor.        Dragostea absolută, tristețea, dorul, neliniștea, sunt sentimente general-umane, pe care poeta le trăiește cu o intensitate maximă, dar și cu o nereținută voluptate a discreției. S-ar putea spune că, pentru Silvia Rîșnoveanu, actul scrisului nu e decât contemplarea propriei pasiuni, o intensă v...