SONETUL ERELOR TRECUTE
SONETUL ERELOR TRECUTE Când soarele-a căzut pe umbra mea S-au dezghețat sub tălpi atâtea ere Ce-au stat închise-n două emisfere, Pe-un continent ce nu ne mai unea. Și-au curs secunde pline de tăcere Pe fruntea mea și-apoi pe fruntea ta, Iar umbra mi-a-nceput a tremura, Strivită de clepsidrele-n cădere. Din ere-ntregi n-a mai rămas nimic... Golindu-se de-atâtea înțelesuri, Și-au strecurat tic-tac-ul, pic cu pic, De vorbe reci, canoane și eresuri, În universul uimitor de mic Al altui timp prea plin de contrasensuri. Hamburg, 17.04.19 Copyright © 2019 Silvia Rîșnoveanu