RÂDEA, ÎN VIS, O PRIMĂVARĂ
RÂDEA, ÎN VIS, O PRIMĂVARĂ Ți-am auzit ieri râsul: era ca o tăcere scăpată din robia albastrului zenit, ca o lumină albă în noaptea de-nviere... În liniștea din mine, râzând, te-am auzit. Prin codrii mei de vise mă petreceam agale, Iar râsul tău, ofrandă a fiecărui ram, mă-mpresura ca vântul: când lin, când în rafale, îmi fremăta-n ureche, cum ploaia bate-n geam. Simțeam că râsu-ți este un zvon de primăvară, ce chicotește-n muguri cu verdele-i firesc și-n flori ce își aruncă veșmintele pe-afară, în păsări și în fluturi ce-n ochi îmi viețuiesc. Te-am auzit, iubite și azi, ca o părere, când s-a crăpat de ziuă spre plusul infinit, o rază mi-a spart visul iar tu c-o adiere mi-ai sărutat obrajii... și-atuncea m-am trezit. ...