O TREAPTĂ MAI APROAPE DE CER

LINIȘTE PE ȚĂRMURI Nu mai era nevoie să cânt... nu mai era... De pe un mal, apusul cu raze spulbera solfegiile toate în marea de cleștar, iar sunetul viorii, cândva atât de clar, se auzea-n surdină, prea rar... atât de rar. Iar tu erai departe pe-un țărm nedefinit, cum să-mi auzi vioara, cum să-mi fi auzit întreaga simfonie în care-am adunat eternități,   durere, iubiri dar și păcat... Imensități albastre de timp ne-au separat. Și nu mai e nevoie să cânt... chiar nu mai e, în noi se-ntinde-o mare și-atâta liniște că nici măcar cuvinte rostite nu au glas, frumoasele poeme pe țărmuri au rămas în urmele înscrise cu fiecare pas. Pe-un țărm albastre liniști au adormit viori, pe celălalt tăcerea va reaprinde sori.                                  Hamburg, ...