CÂNTEC DE-ADORMIT IUBIRI
CÂNTEC DE-ADORMIT IUBIRI Te simt c-ai vrea să dormi... te simt tăcută, ți-e chipul trist, privirea abătută... Iubirea mea ai pleoapele-obosite de-atâta gri prin vise tăinuite. Știu că te-a-ngenuncheat și că te doare, că-n lumea ta cea plină de culoare și-n inima etern îndrăgostită, de însuși cerul tău ai fost lovită cu gânduri reci și fulgere-ascuțite din aștri goi cu plete-ncărunțite. Dar nu-i nimic, nu te-ntrista iubire, tu luminezi abis, nemărginire și tu ești cea ce strălucește-n aștri, făcându-i mai frumoși și mai albaștri. Că te-au pierdut de tot, nu ai vreo vină, de goliciunea lor tu ești străină, iar când te pierd, speranțele-s deșarte, căci aștrii mor...Iubirea n-are moarte! Hai, dormi acum! Știu, știu...ești obosită, cu-atâta gri nu ești obișnuită, așează-te în palmele-mi deschise, te cuibărește-adânc în pat de vise și-nchide ochii. Lumea de afară să nu te-atingă, ca să nu te doară, cu niciun gând, cu nicio amintire,...