CÂNTEC DE-ADORMIT IUBIRI

CÂNTEC DE-ADORMIT IUBIRI

Te simt c-ai vrea să dormi... te simt tăcută,

ți-e chipul trist, privirea abătută...

Iubirea mea ai pleoapele-obosite

de-atâta gri prin vise tăinuite.

Știu că te-a-ngenuncheat și că te doare,

că-n lumea ta cea plină de culoare

și-n inima etern îndrăgostită,

de însuși cerul tău ai fost lovită

cu gânduri reci și fulgere-ascuțite

din aștri goi cu plete-ncărunțite.

Dar nu-i nimic, nu te-ntrista iubire,

tu luminezi abis, nemărginire

și tu ești cea ce strălucește-n aștri,

făcându-i mai frumoși și mai albaștri.

Că te-au pierdut de tot, nu ai vreo vină,

de goliciunea lor tu ești străină,

iar când te pierd, speranțele-s deșarte,

căci aștrii mor...Iubirea n-are moarte!

Hai, dormi acum! Știu, știu...ești obosită,

cu-atâta gri nu ești obișnuită,

așează-te în palmele-mi deschise,

te cuibărește-adânc în pat de vise

și-nchide ochii. Lumea de afară

să nu te-atingă, ca să nu te doară,

cu niciun gând, cu nicio amintire,

îți cânt doar eu ca să te-adorm, iubire.

                                                Hamburg, 26.05.19

Copyright © 2019 Silvia Rîșnoveanu