ÎNVAȚĂ-MĂ-NVIEREA

ÎNVAȚĂ-MĂ-NVIEREA....

Mă-mbrățișează, mamă...mai strânge-mă la piept

Când viața mi se pare un continent neviu

Și strigă-n mine-abisul dar să-i răspund nu știu,

Învață-mă-nvierea cu sfatu-ți înțelept.

Mă mângâie pe frunte, alintă-mă duios,

Petrece-mă cu ochii pe drumul învierii,

Să nu mă lași să mor în leagănul durerii,

De cuiele-or străpunge iubirea pân’ la os.

Îmi cumpănește chinul cum doar tu, maică, știi,

Ca să nu simt cum gheara-i mă sfâșie-n bucăți,

Ai mai făcut-o-n viață de-atâtea alte dăți

Când ți-ai jertfit puterea, tu cruce să îmi fii.

Învață-mă-nvierea, să pot să mă jertfesc

Și să-mi renasc iubirea, osândă-n loc de mir,

Să-i beau otrava dulce din blestemat potir,

Ca niciodată-n soartă să n-am tot ce iubesc.

Azi florile-nfloresc pe ramuri albe merii,

Mă-mbrățișează, mamă...mai strânge-mă la sân,

Îndepărtează-mi spinii și plânsetul păgân,

Petrece-mă cu ochii pe drumul învierii.

                                           Allermöhe, 02.04.2018