O TREAPTĂ MAI APROAPE DE CER

TĂCERI (Glossă) A fost o zi...O zi doar să fi fost? Ne-am îndreptat privirile-napoi, Săpând în timp și spațiu adăpost, S-adăpostim tăcerile din noi. În golurile reci dintre cuvinte Am răsfirat timid frânturi de vis Din ce știam sau ne-am adus aminte, Din ce-am fi vrut atunci și nu ne-am zis. De-ai fi vorbit! Sau eu...de ce-am tăcut Și am ascuns o vară-n buzunar? Doar m-am oprit o clipă și-am trecut, Născând tăceri cu pasu-mi solitar. Dar tu? De ce-ai tăcut când ochii mei Își căutau în ochii tăi un rost? În ziua-ceea te-ai privit în ei! A fost o zi...O zi doar să fi fost? Trecut-au veri și ierni și toamne când Din infinit au nins pe tâmple meri, Ne-am regăsit în liniștea din gând, Cu brume-n păr și desfrunzind tăceri, Iar sufletele noastre și-au vorbit Și-am tresărit deodată amândoi: ”De ce-am fugit”? Spre tot ce n-am trăit Ne-am îndreptat privirile-napoi. Eram copii, nu-nțelegeam iubiri Și nici destine-atunci nu-nț...

RONDELUL AMINTIRILOR Mai ieri ningea cu flori de măr dar azi S-au scuturat peste-amintiri zăpezi, N-am să te uit dar tu n-ai să mai vezi Scânteietoare vise prinse-n brazi Și-ai să te-ntrebi: ”De ce” ? Și-atunci să crezi Că-n visul meu de-argint n-ai să mai cazi. Mai ieri ningea cu flori de măr dar azi S-au scuturat peste-amintiri zăpezi. N-am să te uit dar nici n-ai să mai arzi Un vis aprins-odată-n ochii mei Și n-ai să-mi simți neliniștea din ei, Când vor șopti luminile din brazi: ”Mai ieri ningea cu flori de măr...Dar azi?”                                                         Hamburg, 04.12.18

RUGĂ DIN VÂRF DE MUNTE Nu mai șoptesc nici brazii, nici pădurea Înveșmântată-n albul de zăpadă, Doar gândurile-mi hoinăresc aiurea Și se-mbulzesc la porți de timp, grămadă. Nesocotesc un șir de santinele Ce străjuiesc ninsorile cărunte Și se strecoară dincolo de ele, Spre ochiul trist al unui vârf de munte, Ce-așteaptă-n van o stea ce nu se-aprinde Și-un prunc ce-mbobocea în iarnă merii, Cu lerul ce-nflorea în vechi colinde, Când lângă iesle colindau oierii. Nici magi nu sunt, nici îngeri nu coboară Din, altădată, nesfârșite raiuri, Să-ncânte cum făceau odinioară, Când ode răsunau în sfinte graiuri. Din ochiul trist al unui vârf de munte O lacrimă-a rostit o rugăciune Întinsă-n veșnicie ca o punte De la pământ spre cer închinăciune. Păduri și brazi nu mai șoptesc. Crăciunul S-a-ndepărtat demult de cele sfinte, Un prunc, plângând, îl roagă pe Preabunul: ”Mai naște-mă de dragul lor, Părinte”!    ...

FERESTRE SPRE CER Aș vrea să mă desprind de tot Ce nu înseamnă zbor sau cânt, De dorul orb, de visul frânt Și-apoi, departe de pământ Să îndrăznesc atât cât pot, De glasul sferei m-ar chema, Să descifrez în infinit Miracolul desăvârșit De-a ști iubi și-a fi iubit. Minune-ar fi de mi l-ar da! Iar de n-aș ști cum să îl iau, M-aș mulțumi cu ce mi-e dat Să-mi poarte sufletul curat, De dorul orb netulburat Și-atunci mi-ar fi de-ajuns să vreau Să cânt, să râd, să zbor... să sper C-am să-mpletesc lumini că eu, Când sufletul mi-e trist și greu, De vreau să-l văd pe Dumnezeu, Deschid ferestrele spre cer.                                                  Hamburg, 18.11.18

MI-AI DA DIN VIAȚA TA? Mi-ai da o zi din viața ta De ea mi-ar fi cădere În agonia dintre noi, În plâns de nesfârșite ploi, Hai spune-mi, de ți-aș cere O zi din viața ta, mi-ai da? Mi-ai da din viața ta un timp Ce-ar fi să îmi oprească Din zbor aripi de suflet blând Ce părăsește prea curând Orbita lui firească, Mi-ai da din tine-un anotimp? Mi-ai da din viața ta un pic Chiar de mi-ar fi uitare În care-aș luneca ușor Spre lumea rece-a umbrelor Ce-n amintire moare, Mi-ai da?....Dar nu îți cer nimic! Căci de mi-ai da ce-ar fi să-ți cer Aș lăcrima tăcută Și m-aș zidi în spații reci, Să nu te simt atunci când treci, O boare prefăcută În simfonii ce-n mine pier.                                      Hamburg, 11.11.18

PLOAIE DE NOIEMBRIE Noiembrie iar plouă pe file-n calendar Și pe-nvechite ceasuri demult uitate-n turn, Pe lămpi ce lăcrimează, din ochiul lor nocturn, O flamă pesimistă cu amintiri de jar. Nedefinite umbre se-ntind pe trotuar, Îngălbenite, triste, lipsite de-ajutor, Răpuse-mprăștiate de-un vânt neiertător La ceasurile-n care e noapte la hotar. Se sparg de felinare stropi reci și prea grăbiți, Cu sunete buimace de metronom dogit, Rupând tăceri absurde în gându-mi obosit, Doar noi pășim prin toamnă de nimeni auziți. Noiembrie își plouă șuvoaiele din nori Cu-nchipuiri de-o clipă, cu-adânci păreri de rău Că vifore nebune m-au smuls din pieptul tău, Să nu te dor iubite, să nu mai poți să dori.                                          ...

ULTIMA SCRISOARE E ultima scrisoare... de-adio, dragul meu, O scriu pe frunza toamnei... o toamnă sunt și eu, Trecută prin vâltoarea amarei pustiiri, O umbră-ngălbenită a verzilor iubiri. Îți scriu că te dezleg de freamătul pădurii, De brumă și de vânt, de-ncrâncenarea urii Și de trecutul verde ce-n mine-a mai rămas, De cântecul ce-n tine e viu dar n-are glas. Te mai dezleg de piatra cu care-arunci mereu Când nu-s păcate-n clipe, chiar dac-atârnă greu, De toate câte-au fost, mai sunt și-au să mai fie Pe bolți de noapte gri, cu stele de hârtie. Eu te-am iertat de mine, de tine, de-amândoi Și mi-am iertat durerea ce-am dus-o pentru doi, Când eu nu ți-am greșit dar mi-am primit osândă O iarnă-mpătimită ce-a nins pe fața-mi blândă. Te las cu bine-acum, în toamnă și-n uitare, Să poți privi senin o frunză-n depărtare Cum lunecă-n abis și se închide-n sine, În noul sanctuar clădit printre ruine.      ...

FURTUNI STELARE Dezlănțuite parcă, furtunile stelare Sau vânturile grele, pe căile de lapte, Au slobozit cohortă de stele căzătoare Și gânduri de lumină au transformat în noapte. Rostogolite, plânse, târâte în abisuri, S-au stins în neființă, s-au rupt de nemurire Prea’nălțătoare gânduri, încrezătoare visuri Și n-au mai vrut cunoaște nici viață, nici menire. Pe bolta-ntunecată cum poate să străluce, Biruitoare, clipa de tainică iubire Când tot ce-a fost se pierde, se uită sau se duce În căi lactee moarte sau în neamintire? Lovită de-ncercare, nu mi-am pierdut lumina, Am convertit-o-n suflet, în pumni, prin buzunare Din stelele căzute, să-mi șteargă mie vina C-au fost dezlănțuite furtunile stelare.                                         ...

POATE... Poate-am să dorm sau poate Doar pleoapele-am să-nchid Pe visele-adunate Prin crăpături de rid Și de va fi să plouă O lacrimă sau trei, Pe-un arc de lună nouă, Din ochi de noapte grei, Am să slobod cuminte, Cum frunze cad din ram, Doar vise ne-mplinite, Din câte-acum mai am. Le voi privi tăcută Și-am să le urmăresc Dezintegrarea mută, Iar gestul meu firesc Va fi să-nchid sub gene Un continent pustiu Ce-o să-mi pulseze-n vene Până-mi va fi târziu. Poate-am să dorm sau poate Voi viețui alți zori, Secunde albe toate De timpurii ninsori.                                                  Hamburg, 24.10.2018

JOC DE CUVINTE... Departe-s, prea departe de tine și de noi, Ne-mparte și desparte un gând străpuns de ploi, Ne frânge-apoi ne strânge câte-un cuvânt amar Și plânge pân’ la sânge o piatră de hotar. Boeme crizanteme mi-aruncă dinadins Dileme prin poeme ce nici nu s-au atins De stele-n joc de iele, iar sufletu-ți stingher, Cu-acele, doar cu ele s-ar pierde în mister. În jocuri mai ard focuri nemuritoare-n noi, Pe-alocuri răsar smocuri de verde din noroi, Departe, prea departe mi-e hărăzitul zbor Ce-mparte și desparte destine prea ușor. Aproape-s, prea aproape de iarnă iar eu știu, Sub pleoape-ntinse ape vor plânge dor pustiu De tine și de mine, doar liniștea din cer Mai vine să ne-aline căderea-n efemer.                                        ...