TĂCERI

(Glossă)

A fost o zi...O zi doar să fi fost?

Ne-am îndreptat privirile-napoi,

Săpând în timp și spațiu adăpost,

S-adăpostim tăcerile din noi.

În golurile reci dintre cuvinte

Am răsfirat timid frânturi de vis

Din ce știam sau ne-am adus aminte,

Din ce-am fi vrut atunci și nu ne-am zis.

De-ai fi vorbit! Sau eu...de ce-am tăcut

Și am ascuns o vară-n buzunar?

Doar m-am oprit o clipă și-am trecut,

Născând tăceri cu pasu-mi solitar.

Dar tu? De ce-ai tăcut când ochii mei

Își căutau în ochii tăi un rost?

În ziua-ceea te-ai privit în ei!

A fost o zi...O zi doar să fi fost?

Trecut-au veri și ierni și toamne când

Din infinit au nins pe tâmple meri,

Ne-am regăsit în liniștea din gând,

Cu brume-n păr și desfrunzind tăceri,

Iar sufletele noastre și-au vorbit

Și-am tresărit deodată amândoi:

”De ce-am fugit”? Spre tot ce n-am trăit

Ne-am îndreptat privirile-napoi.

Eram copii, nu-nțelegeam iubiri

Și nici destine-atunci nu-nțelegeam,

Doar vise-n gând și zâmbete-n priviri

Când mă priveai pe-ascuns...Când te priveam.

Prea mult nu ne vorbeam...Eram tăceri

În marea de cuvinte făr’ de rost

Și ne-am păstrat esențele de ieri,

Săpând în timp și spațiu adăpost.

De ce-am fugit, când tot ce-aveam de spus

Ne-ngăduia să fim (și tu și eu)

Ori răsărit de soare ori apus,

Să strălucim sau să visăm mereu,

Dar am tăcut ca un poem uitat

Și-am împărțit neliniștea la doi

Când ne-am ascuns sub pleoape separat,

S-adăpostim tăcerile din noi.

Păreri de rău, regrete....Prea târziu!

Ne bat la porți secundele din ceas,

Nu mai e timp un cântec să-ți mai fiu,

Iar flori de tei pe ram n-au mai rămas.

Ce mai avem? Doar pașii din trecut

Și scânteieri ce pâlpâie în minte

Cu doi copii ce-odată s-au văzut

În golurile reci dintre cuvinte.

Să nu regreți! N-am să regret nici eu...

Eu m-am iertat, dau totul pe destin

Și cred că nu te-a scris pe cerul meu,

Să nu îmi fie sufletul prea plin.

Să nu regreți! Știu, știu nu e ușor,

Gândește-te că nu ne-a fost permis

Decât atât: pe amintiri ce dor

Să răsfirăm timid frânturi de vis.

Ieri nu puteam să înțeleg tăceri,

Azi pot... și știu că doar tăcere sunt,

Înveșmântată-n doruri și dureri

Dar și-n iubiri răstălmăcite-n cânt.

Că te-am cântat și când nu te știam,

În felul meu: tăcută și cuminte,

Te cânt și-acum când nici nu te mai am,

Din ce știam sau mi-am adus aminte.

Cu tot ce-a fost, chiar dac-a fost puțin,

Mi-am înțeles tăcutele iubiri,

Sunt păsări argintii ce-n toamnă vin,

Cu aripile vii de amintiri,

Se-nvârt în cercuri largi deasupra mea,

Îmi desenează-ncet frânturi de vis

Și-mi mai trimit în zbor câte ceva

Din ce-aș fi vrut atunci și nu mi-ai zis.

Din ce-am fi vrut atunci și nu ne-am zis,

Din ce știam sau ne-am adus aminte,

Am răsfirat timid frâturi de vis

În golurile reci dintre cuvinte.

S-adăpostim tăcerile din noi,

Săpând în timp și spațiu adăpost,

Ne-am îndreptat privirile-napoi,

A fost o zi... O zi doar să fi fost?

                                                    Hamburg, 10.12.18