ULTIMA SCRISOARE

E ultima scrisoare... de-adio, dragul meu,

O scriu pe frunza toamnei... o toamnă sunt și eu,

Trecută prin vâltoarea amarei pustiiri,

O umbră-ngălbenită a verzilor iubiri.

Îți scriu că te dezleg de freamătul pădurii,

De brumă și de vânt, de-ncrâncenarea urii

Și de trecutul verde ce-n mine-a mai rămas,

De cântecul ce-n tine e viu dar n-are glas.

Te mai dezleg de piatra cu care-arunci mereu

Când nu-s păcate-n clipe, chiar dac-atârnă greu,

De toate câte-au fost, mai sunt și-au să mai fie

Pe bolți de noapte gri, cu stele de hârtie.

Eu te-am iertat de mine, de tine, de-amândoi

Și mi-am iertat durerea ce-am dus-o pentru doi,

Când eu nu ți-am greșit dar mi-am primit osândă

O iarnă-mpătimită ce-a nins pe fața-mi blândă.

Te las cu bine-acum, în toamnă și-n uitare,

Să poți privi senin o frunză-n depărtare

Cum lunecă-n abis și se închide-n sine,

În noul sanctuar clădit printre ruine.

                                         Hamburg, 31.10.2018