SCRISOARE MAMEI

SCRISOARE MAMEI

Doamne, cât de neagră mi-e această zi!

Gândul mi-e la tine...

știu că voi muri...

Lupta e nedreaptă,

răul e prea rău,

înfingându-și gheara în destinul meu.

Nu mai simt durere,

nu mai simt nimic,

vreau la tine-n brațe să mai dorm un pic

și-apoi, liniștită,

să m-așezi pe-o stea,

priveghindu-mi somnul, tu, măicuța mea.

Să nu pleci departe...

azi mă tem de vid

și de-ncrâncenarea răului perfid,

ține-mă de mână doar cât să mă treci

dincolo de poartă.

Mamă, să nu pleci!

Când voi fi-n lumină,

am să-ți cânt de dor

și-am să-ți stau de veghe,

înger păzitor,

am să-ți dau putere când am să te văd

pustiită-n suflet de-atâta prăpăd,

eu voi fi acolo de-ți va fi prea greu

să-ți ceri mângâiere

de la Dumnezeu.

Știu că pentru tine ceru-i plin de vini:

nu-l privi cu ură

și cu ochi străini,

oamenii-s de vină,

ei sunt răi și cruzi

și doar lor, în sânge, scrâșnete le-auzi

și le simți duhoarea neagră de catran

șuierând a moarte...

Vieți trăite-n van!

Eu ți-am scris scrisoare:

mamă, să nu plângi,

nu vreau, de durere, sufletul să-ți frângi,

vreau să știi că-s bine,

sunt în Rai.

Doar voi

veți trăi durerea iadului de-apoi.

Lacrimile tale în cenușă cad...

Nu mai plânge, mamă... Am plecat din iad.

                                       Geestacht, 30.07.19

Copyright © 2019 Silvia Rîșnoveanu