O TREAPTĂ MAI APROAPE DE CER

  RAIUL DIN CARE-AM PLECAT Eram prin vise deseori Stăpâni pe-același colț de rai, Dar șerpi s-au strecurat în noi, Gonindu-ne. De vise goi, Nu mai eram, nu mai erai Decât un gând cernând ninsori. Eu nici acum nu înțeleg De ce-ai rămas sub ochiul stâng: Să dai din când în când ocol Prin irisul de tine gol? De vrei, poți să mă faci să plâng, Dar lasă-mi sufletul întreg. Să nu-l fărâmi! Fărâmițat, S-ar pierde-n umbre, prin pustiu Iar tu te-ai risipi cu el, Sorbit de-al umbrelor tunel Și n-ai mai fi nici mort, nici viu, Nici liber, nici întemnițat. Ce-a fost, a fost...De-acum nimic... Și de-ar mai fi, cum s-ar numi Acum același colț uitat În raiul din care-am plecat? Nu știm dar e ceva ce-am ști: Că ne-a fost cerul mult prea mic. Ai să mă ierți și-am să te iert De toate-acele ere-ntregi În care-albastrul s-a pierdut, Biet anotimp necunoscut, Rostogolit de doi pribegi Pe maluri gri de timp inert.  ...

IUBESC... ȘI-ATÂT Otravă ești dar eu te-aș bea Atâta-ncât să mai trăiesc O clipă-n care să iubesc Cât n-am iubit în viața mea. Să simt pe buze dulce-amar Și-n inimă cuțit de-argint, Când din paharul cu absint Te voi sorbi-ntr-o clipă doar. Prin vene-n zbor de fluturi roi, Să curgă-n dor nestăvilit, Otrava care-ntr-un sfârșit Va fi tăcerea scrisă-n noi. Apoi să dorm, iar tu să stai Cu ochi-avizi de infinit Mirându-te cât te-am iubit Și să mă-ntrebi: ”Cum e în rai”? Iar eu să-ți spun: ”Ca-n viața mea! Iubesc și-atât, mai multe nu Și tot ce știu, azi știi și tu: De-ai fi otravă, eu te-aș bea”!                                         Hamburg, 26.01.19

CEAȚĂ DEASĂ ÎN AVALON Desculță de păcate spre tine-am alergat prin iarba ce-ncolțea în gândurile-o mie dar m-a înconjurat o umbră cenușie ce din strânsoarea verde te-a scos, te-a dezlegat. Când te-am strigat pe nume, prea tare te-am strigat, că s-au trezit neliniști din somnurile-adânci, bezmetice și oarbe s-au sfărâmat de stânci crescute dintr-odată în pieptu-mi zbuciumat. Nu respiram de teamă că n-am să mai aud de dincolo de ceață, de-aș fi primit răspuns, dar doar ecoul, singur, în grabă mi-a străpuns oglinzile ce-odată musteau de verde crud. Înconjurat de ceața, creneluri de beton, Te-ai rupt de-ntreaga fire, de vise-ntregi te-ai rupt, din gânduri nerostite te-ai prăbușit abrupt și te-ai pierdut în vremuri apuse-n Avalon.                                ...

DIMINEȚI În zori te-ai depărtat de noi Și-ai renunțat să mă respiri, Iar diminețile-au murit, Uitate-n spini de trandafiri. Nici sărutarea nu-ți simțeam În aburii din ceașca mea, Se risipise-n alt destin, Prin zațul negru de cafea. Te-am căutat și-am așteptat Secunde, ore, zile-n șir Dar diminețile-amuțeau Și te-ascundeau mai abitir. Atunci am înțeles că tu Te-ai strecurat printre-amintiri, În sipetul ce-aluneca Spre marea ce-nghițea iubiri. Și-acum nu te mai regăsesc În taine-adânci, de nepătruns, Între-așteptare și-amăgiri, N-ai curs prin vene-ndeajuns. Te-ai disipat, ucis de tot Când ai uitat să mă respiri, În dimineți ce-și mai doreau Cafea, iubiri și trandafiri.                               Hamburg, 20.01.19

STROPI DE PLOAIE Ce stropi de ploaie purpurie Mi-ating obrazul? Ce splendoare Se naște-n dimineți, mirare De fluturi roșii... Cine știe? E oare-n ceruri răsăritul, Ce soarbe-argint curat de rouă Și se-nroșește-atunci când plouă A desfătare infinitul? Sau poate-s lacrimi risipite De îngeri ce-și îneacă-amarul Cu vinul roșu din paharul Iubirilor neîmplinite? E vânt ce-azvârle trandafirii În mările de-azur când norii Trezesc din reverie zorii, Plouând miracolul iubirii? Nu știu ce e dar e- o minune Când stropi de ploaie purpurie, În suflet îmi vorbesc doar mie Și-mi spun ce tu nu poți a-mi spune.                              Hamburg, 13.04.2019

NU PLÂNGEȚI! Nu plângeți, dragi poeți, nu plângeți, Ce dragi mi-ați fost, ce dragi îmi sunteți! Tăcerea mea nu mai destramă Cuvintele-adunate-n ramă Iar caierul de tors secunde Nu poate-acum a mă ascunde Într-o clepsidră-afurisită Pe-o lespede de timp oprită. Eu zbor cu aripile-mi nude, Doar răsuflarea mi se-aude Peste-anotimpul ce se-așterne Drumeag sub tălpile-mi eterne. M-așteaptă îngeri ce-mi strigară La geamul vieții-n prag de seară, Să-mi las poemele din carte Prin veșnicie să mă poarte Și să mă-nalț de prin morminte În catedrale de cuvinte. Eu zbor și ce frumos mi-e zborul Spre ceru-n care-mi am izvorul, Unde-n răcoarea dimineții Se nasc din când în când poeții. Nu plângeți, dragi poeți, nu plângeți, Ce dragi mi-ați fost, ce dragi îmi sunteți!                                        Hamburg, 06.01.2019

CU FOC DIN CER În dimineața-n care-ai răzbătut De prin psaltiri pe rafturi vechi uitate, Ai spart ferestre-n trupul meu de lut Și-ai slobozit neliniștile toate. M-ai îmbrăcat în tainice culori Ce firea omenească nu cunoaște, Mi-ai dat să beau divinele licori, Să mor puțin, să pot apoi renaște. Am înțeles că eu nu aparțin Acestui trup ce-n închisori mă ține Iar de mă-nalț puțin câte puțin Pot fi ocean în ceruri opaline. Acum lumină-n dvenire sunt Că m-ai aprins, o candelă-n abisuri, Cu foc din cer în lut de pe pământ, O stea să fiu, născută-n necuprinsuri.                                         Hamburg, 28.12.18

LUMINI DIN RAI Lumini din rai, lumini din cer Coboară-n mine azi, Colindă îngeri Leru-i Ler În liniștea din brazi, Și-n ramuri verzi steluțe-aprind, Dorințe-n ele-arzând : Să fiu copil și să colind Omături înfruntând, Copil cu suflet ne-ntinat, Spre cer cu gândul dus, Ce cântă-ncet, cu glas curat, Colindul lui Isus, Ce-a plâns atunci când a aflat Că s-a născut în ger Al omenirii împărat, Trimis la noi din cer. Ce-a râs atunci când îngeri dalbi I-au făurit cununi, Iar trei păstori de vremuri albi Au strâns în ochi minuni. ................................................. Copil fiind nu îmi doream Cadouri de Crăciun, Dar bucuroasă dăruiam Colindele-n Ajun Și-atunci simțeam cum îngeri vin, Purtând pe aripi cânt, Lumini din leagănul divin, S-aprindă pe pământ. Lumini din rai, lumini din cer Coboară-n mine azi, Colindă îngeri Leru-i Ler În liniștea din brazi.              ...

LACRIMA VERDE Sunt ochii tăi prea reci, Mi-e lacrima prea verde, Când prin ninsoare treci Și iarna-ncet te pierde În clopote de ger, Ce bat tânguitoare Secundele ce pier În beznă și uitare. Sunt ochii mei prea vii, Ți-e lacrima amară, Când te privesc și știi Că m-adâncesc în seară Și-am să-nnoptez de tot În albele omături De unde-aș vrea să pot Să fiu de tine-alături, Sub fiecare pas Ce-l scrii cu albe urme Pe sufletul rămas Durerile să-și curme, Când prin ninsoare treci Și iarna-ncet te pierde În ochi de viață reci, Cu lacrima prea verde.                        Hamburg, 20.12.18