Apariție în revista ”Condeierul diasporei”, nr.12 din 2020

-


 

Nu sunt doar o fărâmă din Univers....Eu sunt Universul!

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

-
Imagine
STĂPÂN NU NE E TIMPUL Sunt prinsă, sunt captivă de mii de ani la rând sub roțile dințate ce-n chinuri mă supun, cuprinsă de-angrenajul lui Cronos cel nebun, dar mor întotdeauna cu sufletul arzând în scânteieri din focul furat de Prometeu. Cu flacăra-mi crescândă pe Cronos vreau să-nfrunt și-n luptele purtate, chiar de-or să doară crunt, s-or sfărâma clepsidre, dar niciodată eu. Mai știu că gloriosul și-amarnicul titan va încerca să-mi țină făptura în genunchi, dar m-a zidit el, Zeus, mai tare ca un trunchi ce s-o-nălța spre-altarul din ceruri an de an. Când voi simți că flama de boltă s-a atins și-mi voi primi răsplata de foc nemuritor, îl voi chema pe Cronos, puterea să-mi măsor dar ca și Zeus-tatăl, voi fi de neînvins. Îmi voi preface ochii și inima-n țărână, iar brațele-amândouă, izvoare noi de timp, să curgă prin clepsidre în templul din Olimp, în semn că l-am învins, că îi voi fi stăpână. Iar clocotul de viață ce l-am primit în dar...
Citiți mai multe
-
Imagine
JOC DE CUVINTE... Departe-s, prea departe de tine și de noi, Ne-mparte și desparte un gând străpuns de ploi, Ne frânge-apoi ne strânge câte-un cuvânt amar Și plânge pân’ la sânge o piatră de hotar. Boeme crizanteme mi-aruncă dinadins Dileme prin poeme ce nici nu s-au atins De stele-n joc de iele, iar sufletu-ți stingher, Cu-acele, doar cu ele s-ar pierde în mister. În jocuri mai ard focuri nemuritoare-n noi, Pe-alocuri răsar smocuri de verde din noroi, Departe, prea departe mi-e hărăzitul zbor Ce-mparte și desparte destine prea ușor. Aproape-s, prea aproape de iarnă iar eu știu, Sub pleoape-ntinse ape vor plânge dor pustiu De tine și de mine, doar liniștea din cer Mai vine să ne-aline căderea-n efemer.                                        ...
Citiți mai multe
-
Imagine
   SONET UNUI VIS NEDORIT Azi toamnele în cer culorile-și anină, Un vis târziu de vară în inimă s-a rupt Și merge fără țintă, cu pasul întrerupt Spre-o zare tot mai gri și de-ndoială plină. Văd în oglindă visul, obrazu-i palid, supt Se vede, speriat, la mine în retină, Tu nu l-ai mai dorit, eu n-am avut vreo vină Că și-a ales plecarea, din ochii tăi, abrupt. A fost îndeajuns o zbatere de pleoapă Ca vânturile reci în gând să ne încapă Și să ne lase-n suflet de vise desfrunziți. Strigându-ne pe nume, de nimeni auziți, Ne vom îndepărta, neașteptând să-nceapă Să fim de nostalgie sau ură, troieniți.                                     Allerm ö he, 06.09.17
Citiți mai multe