NĂLUCA
Mi-e dor de tine astăzi? Cum mi-e de mine dor
Care-am rămas un cântec, ofrandă anilor,
Căci eu nu mai sunt eul călit în miez de foc,
Pământ și cer și mare cuprinse la un loc.
Mai sunt doar o nălucă prin gândul nimănui
Sau poate-n gând la tine o ea umblând haihui,
Prin echinocții reci sau palide solstiții,
După comete roz, motiv de superstiții.
Nu mai am glas puternic și nu mai am nici chip,
Mai pot să las doar urme ușoare pe nisip
Și poate răni bizare prin fiecare vis,
Ce se strecoară noaptea prin ochiul tău închis.
În gândul tău, în vis îți sunt doar o nălucă,
Iar tu și de mă
vrei, ce poate să-ți aducă
O-nchipuire fadă pierdută-n univers?
Himerele se-nalță, nu știu ce-nseamnă mers!
Geestacht, 02.10.20
Copyright © 2020 Silvia Rîșnoveanu
Comentarii
Trimiteți un comentariu