SĂ NU MĂ CERȚI




SĂ NU MĂ CERȚI

Te rog nu mă certa că-n astă seară
Nu voi dormi acasă-n așternut,
De multă vreme n-am mai petrecut
Pe-un colț de cer, pe-o pajiște stelară.

Vreau să dansez pe-o muzică divină
Și poate-am să-mi permit un pic de vin
Cu iz de mir, de-un roșu cristalin,
Pe care-l beau și îngerii la cină.

Va fi frumos, iubite! La serată
Se cântă și se-ascultă poezii
Se bea nectar din cupe argintii,
Luceferi mii dansează noaptea toată.

Eu la sfârșit o voi porni agale,
Desculță și cu pletele în vânt,
Să simt sub tălpi cum fiece cuvânt
Se leapădă de vise reci și goale.

Și-am să mă plimb pe Căile de Lapte
Când s-or ciocni de tâmple primii zori
Și am să rup hoțește niște flori
Din primul pom, ce-l văd, cu stele coapte.


De-ai să mă simți cum voi pluti ușoară,
Când lângă tine-n tain-am să revin,
Cu stele-n păr și-n grai cu iz de vin,
Să nu mă cerți, iubite, pentru-aseară.

                                              Geestacht, 16.11.19


Copyright © 2019 Silvia Rîșnoveanu

Comentarii

Postări populare de pe acest blog