O TREAPTĂ MAI APROAPE DE CER

  SUFLET LA TIMPUL PREZENT ”Nu-mi vorbi suflete, nu-mi vorbi! ... Vreau tăcere, Vreau s-aud ploi cum cad peste răni cu putere, Să le simt cum mă dor, cum m-ating, cum îmi spală De prin ochi, de prin gând câte-un rest de cerneală, Încrustată-n adânc de vreun vis, de vreo șoaptă Care-așteaptă-n zadar. Cine știe ce-așteaptă... Vreau să mergi, suflete, prin perdeaua de apă Spre un țărm liniștit unde clipe se-adapă Din prezentul ce curge-n izvor de lumină, Zăbovește și bea din secunda-i preaplină, Nu privi spre trecut, nu privi înainte, Bea doar ploaia de-acum, din priviri, din cuvinte! Primenit și curat să te-ntorci în tăcere Să mă chemi cu un semn, poate chiar mângâiere, Cu un dram mai frumos, mai bogat c-o scânteie, Dezlegat de ce-a fost și să-mi spui: ”-Tu, femeie, Ești în clipa de-acum vindecată de tine, Vindecată de răni și de vise străine!” Dar acum nu-mi vorbi... nu vorbi! Vreau tăcere, Să te simt în prezent, suflete, adiere....

TRANSFORMARE Când vor veni doi îngeri... doi, ca și noi, iubite, Ne-or dezlega, din lanțuri, de clipele cernite, Pe răni curge-vor miruri, prin ochi eternitate Iar umbrele, de glezne, nu vor mai fi legate. Cămășile de forță nu vor mai strânge vise Și gândurile-amare, prin porțile deschise, Vor inunda văzduhul și se vor pierde-n zare, Iar gliile s-or cerne prin noi, prin fiecare. Când vor veni doi îngeri cu-aripile întinse, Pe noi ne vor străpunge săgețile aprinse Din flama nemuririi,   iar trupurile noastre Vor fi ca două fluvii cu străluciri de astre. Ne vom întrepătrunde, vom curge împreună Spre mările în care destinele se-adună, Ne vom privi... aceiași, dar alții... cu uimire, Când noi vom fi doi îngeri, când noi vom fi iubire. Geestacht, 17.08.19 Copyright © 2019 Silvia Rîșnoveanu

SCRISOARE MAMEI Doamne, cât de neagră mi-e această zi! Gândul mi-e la tine... știu că voi muri... Lupta e nedreaptă, răul e prea rău, înfingându-și gheara în destinul meu. Nu mai simt durere, nu mai simt nimic, vreau la tine-n brațe să mai dorm un pic și-apoi, liniștită, să m-așezi pe-o stea, priveghindu-mi somnul, tu, măicuța mea. Să nu pleci departe... azi mă tem de vid și de-ncrâncenarea răului perfid, ține-mă de mână doar cât să mă treci dincolo de poartă. Mamă, să nu pleci! Când voi fi-n lumină, am să-ți cânt de dor și-am să-ți stau de veghe, înger păzitor, am să-ți dau putere când am să te văd pustiită-n suflet de-atâta prăpăd, eu voi fi acolo de-ți va fi prea greu să-ți ceri mângâiere de la Dumnezeu. Știu că pentru tine ceru-i plin de vini: nu-l privi cu ură și cu ochi străini, oamenii-s de vină, ei sunt răi și cruzi și doar lor, în sânge, scrâșnete le-auzi și le simți duhoarea neagră de catran șuier...