UN VIS ÎN VIS

UN VIS ÎN VIS

Un vis în vis dar totul

atât de limpede...

eram și eu acolo...tu mă priveai tăcut,

doar noi....

și lumea-ntreagă deodat-a dispărut

și s-a făcut în juru-mi

atâta liniște,

iar tu veneai spre mine,

în visul meu. De ce,

de ce privirea-ceea

spre tine m-atrăgea,

chiar de simțeam că pasul

m-ar prăbuși în gol,

plângeai și-ți era plânsul

un susurat domol,

o licărire-aprinsă

atunci când plânge-o stea...

Sub pașii mei nesiguri un vis

se prelungea.

Când mi-ai vorbit,

lumina din glasul tău șoptit

mi-a deslușit ce cântec în suflet ai avut,

dar n-ai putut

sau poate să-l cânți nu ai mai vrut,

căci eu eram doar umbră

de univers sortit

să se disipe-n clipe

de-albastru infinit.

Te-aș fi atins

dar, nu știu,

ceva mă reținea,

o temere sau poate

un sentiment ascuns

n-a vrut să-i fie miezul

de cineva pătruns

și-am stat puțin retrasă

în liniștea ce-avea

atât de mult să-mi spună,

atât de mult să-mi dea.

Mult, prea demult dorințe,

speranțe am ucis

și-acum acestea-n mine

ca păsări se-avântau,

spre soare-n lumea nouă, senină

mă-ndemnau,

aș fi venit spre tine,

de n-ar fi fost doar vis,

dar n-am venit...

Fereastra spre soare-am redeschis.

                                         Hamburg, 03.05.19

Copyright © 2019 Silvia Rîșnoveanu