O TREAPTĂ MAI APROAPE DE CER

CÂNTEC DE TOAMNĂ Se-ntunecă devreme... În ochii mei, aprinse, vii lumânări de ceară ce tremură-n gutui, tu-mi desenezi cu umbre, în palmele întinse, destine desfrunzite prin toamna nimănui. Îmi spui că eu sunt viață, sunt sevă rubinie dar nu mă lași în vene și-n suflet să m-adun, mă-ndepărtezi cu brume ce cad de-o veșnicie, când sângerează îngeri pe frunze de gorun. La tine-n iriși plouă, singurătatea geme și vânturile bat... E trist sau poate nu-i! În ochii mei e toamnă, se-ntunecă devreme... doar stele căzătoare se-aprind când mor gutui.                                                       Hamburg, 27.09.18   Copyright © 2019  Silvia Rîșnoveanu

DE CE, SUFLETE... Suflete, de ce te-apleci sub a vântului bătaie, De ce trupu-ți sângerează ca un mac în lan de grâu Și de ce nemărginirea te apasă și te-ndoaie Sub imensitatea clipei ce nu poți s-o ții în frâu? Hai ridică-te și râzi! Mâna cea ocrotitoare Ce ți-a scris în cer destinul și te-a plăsmuit din lut, Îți va obloji din răni, te va ține pe picioare, Va elibera strânsoarea veacului ce a trecut. Nu îngenunchea – nu tu – când un orologiu bate Ca și cum secunda vie s-a sfârșit și nu mai e! Cât vei îndrăzni să zbori și cât inima îți poate, Cum să te apleci a moarte? De ce, suflete, de ce?                                      Allerm ö he, 25.09.17

SIA -Sia, mai dormi? Auzea ca prin vis vocea mamei care, sătulă de treabă până la ora aceea, încerca să-și dea jos din pat odraslele. -Cât ai de gâd să mai stai în pat? E deja 11. -Of, doamne! Dar e vacanță!.....se gândea ea. Abia ce terminase clasa a 5-a. Nici în vacanță să nu poată dormi mai mult? Era sătulă de trezitul la ora 6 în fiecare dimineață, luni de zile. Aștepta vacanțele cu nerăbdare doar ca să poată lenevi mai mult. Lenevit era un fel de a spune pentru că, de fapt, îi plăcea să stea cu ochii închiși și să-și deruleze imagini din cărțile pe care le citea. Iar atunci citea ”Cireșarii” de Constantin Chiriță. Și ea li se alăturase. Mergea cu ei peste tot. Ce fericită era....doar ea îi vedea. Ei, Cireșarii, nici nu știau că ea există și că îi însoțește. Siei îi plăcea Maria.....se regăsea în acest personaj...o visătoare cu suflet de poet. Acum se pregătea să intre în peșteră împreună cu Ionel, Victor, Maria și Tic dar   trebui să amâne asta pentru că ...

STĂPÂN NU NE E TIMPUL Sunt prinsă, sunt captivă de mii de ani la rând sub roțile dințate ce-n chinuri mă supun, cuprinsă de-angrenajul lui Cronos cel nebun, dar mor întotdeauna cu sufletul arzând în scânteieri din focul furat de Prometeu. Cu flacăra-mi crescândă pe Cronos vreau să-nfrunt și-n luptele purtate, chiar de-or să doară crunt, s-or sfărâma clepsidre, dar niciodată eu. Mai știu că gloriosul și-amarnicul titan va încerca să-mi țină făptura în genunchi, dar m-a zidit el, Zeus, mai tare ca un trunchi ce s-o-nălța spre-altarul din ceruri an de an. Când voi simți că flama de boltă s-a atins și-mi voi primi răsplata de foc nemuritor, îl voi chema pe Cronos, puterea să-mi măsor dar ca și Zeus-tatăl, voi fi de neînvins. Îmi voi preface ochii și inima-n țărână, iar brațele-amândouă, izvoare noi de timp, să curgă prin clepsidre în templul din Olimp, în semn că l-am învins, că îi voi fi stăpână. Iar clocotul de viață ce l-am primit în dar...

SECVENȚE DIN MOMENTUL PREMIERII - PREMIUL ”CORONA”, CASSANO ALL'IONIO, ITALIA; 15.09.2018

   SONET UNUI VIS NEDORIT Azi toamnele în cer culorile-și anină, Un vis târziu de vară în inimă s-a rupt Și merge fără țintă, cu pasul întrerupt Spre-o zare tot mai gri și de-ndoială plină. Văd în oglindă visul, obrazu-i palid, supt Se vede, speriat, la mine în retină, Tu nu l-ai mai dorit, eu n-am avut vreo vină Că și-a ales plecarea, din ochii tăi, abrupt. A fost îndeajuns o zbatere de pleoapă Ca vânturile reci în gând să ne încapă Și să ne lase-n suflet de vise desfrunziți. Strigându-ne pe nume, de nimeni auziți, Ne vom îndepărta, neașteptând să-nceapă Să fim de nostalgie sau ură, troieniți.                                     Allerm ö he, 06.09.17

SONETUL CĂTĂLINEI De ce ai ochi triști, Cătălina, Absenți ca un veac ce-a trecut, Ți-e dorul un cântec pierdut În lumea ce-și zbuciumă vina? Te-apasă iubiri ce-au durut Cum doare-n tenebre lumina Și-n lacrima ta, Cătălina S-a stins continentul de lut? Să nu mai privești, resemnată, Trecând fluturi albi prin destin, Îți soarbe-al poemelor vin Din noul potir și te-mbată Sub teiul din care, odată, Ți-a rupt flori de tei Cătălin. Allerm ö he, 04.09.18 Copyright © Silvia Rîșnoveanu

SEPTEMBRIE-ACESTA... Septembire-acesta-mi strecoară-n priviri Pasteluri de toamnă ce vin din trecut Și-n ochi, chiar în iris, se nasc amintiri Când verzi-aurii, când de-un roșu acut. Septembrie-acesta-mi presară-n urechi Refrene de nuntă–nsemnată-n destin Și strânsă-n inele de aur, perechi, În rit ce sfințește-n altarul creștin. Septembrie-acesta mi-aduce-n decor Crâmpeie de viață, misterele vii Prin care-n vecie, ușor, mă strecor, În râs ștrengăresc și-n priviri de copii. Septembrie-acesta îmi plouă-n senin Și-un gând îmi înalță privirea-nspre cer, Un nor, dintr-odată, de lacrimi preaplin, Împrăștie-n grabă-amintiri în eter. Septembrie-acesta cu gust arămiu, Din toamnă în toamnă m-ajută să trec Prin porțile-acelea de timp și eu știu Că-i tot mai aproape-anotimpul să plec.                        Gossolengo, 04.09.16             ...