TOAMNA CERBILOR

Mă-nțeapă în călcâie și-n ochi verdele ierbii,

Prin pleoapele mijite se-ntrec în goană cerbii

Și-mi calcă sub copite năframa rubinie

A toamnelor căzute  în inima-mi pustie.

Iar fiecare frunză călcată în picioare

E-un gând, e-o amintire ce tremură și doare,

Săpându-mi răni ciudate și-un rid în colțul gurii,

Împrăștiind suspine în liniștea pădurii.

Simt lacrimile calde pe braț, pe mâna stângă...

Plâng eu sau poate cerbii au început să plângă

Când au trecut bezmetici pe-aducerile-aminte

Și-au preschimbat în ploaie durerea din cuvinte.

Mi-e frig și vara-n mine începe să tresară,

E vântul care-adie în inimă și-afară...

Se unduiește-a iarnă și-a ger verdele ierbii,

Prin ultima mea toamnă se-ntrec în goană cerbii.

                                       Allermöhe, 29.08.17