O TREAPTĂ MAI APROAPE DE CER

MATEMATIC Sonet   Matematic, un cerc fără noi s-a închis, Câte-un arc mă aruncă-ntr-un unghi mai ciudat, Chiar în centru se-aude un sunet prea plat, Ca un clopot enorm pentru spațiul descris,   Unde tu nu mai ești, unde eu am rămas Ca să cad mai târziu printre falii cerești, Trup de aburi șoptind elegii nefirești, O frântură de timp pe cadranul de ceas.   Tu privești detașat, c-o elipsă mai sus, Câte-o rază de cerc lunecând spre apus, Eu împart din priviri diametrul la doi Ca și cum mai avem drept la viață în plus. Ne privim prin tangentă, prea triști amândoi, Matematic, s-a-nchis iar un cerc fără noi.                                              Geestacht, 24.08.20 Copyright © 2020 Silvia Rîșnoveanu    

  EVADARE   Azi nu mai am a-mi pune întrebări, Citesc demult răspunsurile-n semne, Sub pași e-un glas ce știe să mă-ndemne Și-atunci când gânduri se afundă-n mări.   Nu mai am timp! De-l am, nu-l risipesc Ca pe-un talant, plătind o lume moartă, Adâncul meu mi-a redeschis o poartă Și-un alt tărâm pe care să pășesc.   Pe-acest tărâm iubirile sunt verzi, Nemuritoare ape abisale, Reamintind iubiri primordiale, În care sufletul, voit, ți-l pierzi.   Azi nu mai am a-mi pune întrebări... Cămașa vieții mi-a rămas prea mică, Din ea un abur   veșnic se ridică Iar sub călcâi nu se întind cărări.   Și nu mai simt neliniște sau frică, Când știu motivul marii evadări.                                            ...

UN DOR IMENS   O văd pe mama deschizând o poartă- Închis-a stat eoni întregi de-a rândul- Iar tata...tata-mi deslușește gândul Înțepenit la margine de soartă.   M-apropii și mă sprijin de-o ulucă. Frumoasă-i mama! Azi nu mai suspină. Iar tata...tata flori în păr mi-anină, De parcă-n rai m-ar pregăti de ducă.   ”Ce faci aici”? Mă iscodește mama Și-i simt în glas cum i se zbate dorul, Iar tata...tata-mi povestește zborul Spre înălțimi, să nu m-apuce teama.   ”Îți place-aici la noi? Cum ți se pare”? Mă-ntreabă mama, lăcrimând o clipă, Iar tata...tata-mi dăruie-o aripă, Să mă-nsoțească-n marea încercare.   Un dor imens în mine se-nfiripă, Doar firul ierbii doarme-a nepăsare.                                           ...

ELIBERARE Un amalgam de stări tulburătoare Îmi traversează ființa translucidă, În mări s-au furișat iubiri bizare, Robite într-un colț de Atlantidă. Le simt ades cum se transformă-n valuri Și-atât mă dor când vor să evadeze, Dar le opresc să nu-și arate chipul Și, făr-a cugeta, să te trădeze. Iubirile scăpate din robie, Nu vor mai fi în stare să te-ascundă, Când mările vor năvăli albastre, Iar tu vei scânteia în orice undă. Căci toți vor ști să tălmăcească valuri Și toți vor crede-n zațurile sării, Ce-or desena pe coapse vinovate Tot ce-a ținut ascuns adâncul mării. Și-atunci... Și-atunci chiar tu te-ai recunoaște Și-ai resimți acea eliberare,  Că n-ai rămas robit, pe veșnicie, În Atlantida gustului de sare.                                          Castel Arquato, 02.08.2020