O TREAPTĂ MAI APROAPE DE CER

VÂNT DE VARĂ   Câmpiile mustesc de-atâta vară, De galben, grâne pletele-și revarsă, Prin ierburi mai zvâcnește câte-o coasă Și-n colbul fin al drumului de țară Doi pași ca două umbre se strecoară.   E ea... îndrăgostită și senină, Cu vise noi legate-n cingătoare Și-n inimă cu-albastrul de cicoare Dintr-o privire caldă, cristalină Ca un ocean de liniște divină.   Se joacă-n păru-i, ca o adiere, Un vânt călduț și, doamne, cât îi place Cu nevăzuta-i ființă să se joace. În mintea ei, ea crede cu putere, Că vântul nu e vânt... e mângâiere.   E palma lui ce trupu-i înfioară Când, ca-ntr-un joc, pe buze o atinge Și-apoi pe umeri visul se prelinge... Prin colbul fin al drumului de țară, De mână, două umbre se strecoară.   Geestacht, 20.06.20 Copyright © 2020 Silvia Rîșnoveanu      

MIROASE-A VARĂ (Sonet)   Mă pierd visând prin lanul de secară Și nu e nimeni râsul să-mi audă, Doar câte-un mac prea înroșit de ciudă, Că-ți sunt iubire cu miros de vară.   Prin spicele cu răsuflarea crudă, Dansează fluturi albi cu-aripi de ceară, Eu las parfumul clipei să tresară Și mă îmbăt cu frumusețea-i nudă.   Pășesc, călcând prin boabele de rouă, Pe trupul verii care stă să-nceapă. Un infinit de verde-ascuns sub pleoapă Îmi săgetează gleznele-amândouă.   Ești tu, ești tu dar cine să priceapă....   Miroase-a vară și-a-nceput să plouă.                                               Geestacht, 05.06.20   Copyright © 2020 Silvia Rîșnoveanu