O TREAPTĂ MAI APROAPE DE CER

CA UN RAM ÎNVERZIT Ți-amintești de mai ieri, de păduri ți-amintești, când eram doi copaci cu priviri omenești și cu seve curgânde-n penițe de-argint, ce și-au scris elegii cu tărie de-absint? Dar acum nu mai știu... Tu mai ești? Eu mai sunt vechiul pom ce-a mușcat sănătos din pământ, un copac resemnat... brațe-ntinse spre cer modelând în astral un decor auster, cu imensa-i coroană de vis răvășit peste-ntinderi ce-abia mai pulsează șoptit, ramuri negre ce-ating nesperate lumini, amăgind cu sclipiri, în neant, rădăcini. Eu mai sunt, mai respir ca un om și trăiesc, între cer și pământ, un copac omenesc. Tu mai ești? Nu mai știu. În adânc mi-ai rămas ca un ram înverzit, ca un gând fără glas și de dori sau de taci, în abis mai hrănești vise-n care-ai trăit. De păduri ți-amintești? Geestacht, 20.10.19 Copyright © 2019 Silvia Rîșnoveanu

FRUNZĂ CĂZĂTOARE Azi mi-e, ca niciodată, tot mai toamnă. M-am desculțat de nuferi... la picioare se-nvălmășesc miraje trecătoare, vise-arămii ce nu vor ști ce-nseamnă în ochii mei o frunză căzătoare. Nu, nu vor ști că-n trupul lor trăiește imensitatea de-amintiri... Risipa de-mbrățișări, de-ndepărtări... Vai, clipa de nebunie-a celui ce iubește, în care-albastrul meu și-a frânt aripa. În strălucirea lor atât de verde De-atâtea ori mi-am oglindit privirea Și le-am vorbit, mi-am povestit iubirea, Cu ele-acum povestea mea se pierde Sub pași de timp ce-și împlinesc menirea. ”-Oh, dac-ai ști tu, frunză căzătoare: Căderea ta mă tulbură, mă doare”! Geestacht, 05.10.19 Copyright © 2019 Silvia Rîșnoveanu