O TREAPTĂ MAI APROAPE DE CER

ARIPI DE ÎNGER PĂZITOR De-ai ști tu cât mi-ar fi de drag să dorm sub frunze, sub zăpadă, știind că ochiul tău de mag m-ar căuta să mă mai vadă în bulbi de flori, miracol viu la început de începuturi, să mă renască timpuriu privirilor a mii de fluturi, să mă descrie ca și-un dor de primăveri nemaivăzute, sau ca pe-o floare-a viselor din lumi ce nu sunt cunoscute, îndrăgostită de zefiri cu degete mângâietoare, jertfită-n cununii de miri ce-și scriu iubirea pe altare... De-ai ști tu cât mi-ar fi de drag să dorm sub frunze, sub zăpadă dar știu că ochii tăi de mag nu sunt sortiți să mă mai vadă și-atunci din lumea florilor, din bulbi am să-nfloresc, iubite, aripi de înger păzitor privirilor, de-acum orbite.                                       ...

ULTIMA ZĂPADĂ Se-așterne ultima zăpadă ce peste-albastrul tău a nins secunde oarbe dinadins, ca ochii tăi să nu mă vadă, cum mă strecor în primăvară prin crăpăturile de gând, cu trupul firav și plăpând, să ies din amintiri afară, ca să mă cuibăresc în vise, sălășluite-n miez de cer între-adevăr și efemer, ce nu mi-au fost nicicând trimise. De tine-aproape neștiută, (ca o iubire-n vers pustiu), s-adorm un pic și-apoi să fiu o primăvară renăscută. Dar pân-atunci mai vreau să cadă ninsorile pe fruntea ta, să simți în ochi răceala mea, că azi sunt ultima zăpadă.                                  Hamburg, 19.02.19

VIOLET Nuferi mari mi s-au prins în priviri...violeți, violetă privirea ce-a vrut să mă-ngroape în adâncuri de timp și-n adâncuri de ape, unduind violet la răscruce de vieți. Pe sub ape se zbat și zvâcnesc violet, doruri vii ce trăiesc prin decoruri marine, respirații ce trec pe sub furci caudine, doar s-ajungă la mal de-amintire discret. În abisuri se pierd, se îneacă pe rând ochii tăi violet, viața mea violetă, într-un colț de poveste și ea desuetă, pe sub maluri, în valuri rănite de-un gând.                                                 Hamburg, 16.02.19 (Tablou cu nuferi - Oana Bogorin-Predescu)

FEMEIA, ULTIMA PORUNCĂ De-ai ști...dar nu știi, Doamne, cât aș fi vrut de mult să-i potolești privirea și-al vorbelor tumult, să-ncetinești căderea spre raiul nimănui și fulgerând tăcerea, să-i strigi în suflet lui: ”Elibereaz-o, las-o, i-a fost de-ajuns amar! De ce-i mai seceri vise? N-o mai lovi-n zadar! Ți-am dat-o ca poruncă, iar în porunca mea cu pietre nu se-aruncă! Știi tu cine e ea? E răsuflarea vie a pruncului născut, e viața care-n tine a curs de la-nceput, e dorul de acasă și liniștea din prag, e ochiul meu din ceruri, privindu-te cu drag. Ți-am dat-o ca poruncă, s-o aperi, s-o iubești, nu să-i înnouri cerul, din rai s-o izgonești, nici să-i acoperi ochii cu vălul cenușiu al clipelor ucise de tine-n vis pustiu”. Dar Tu nu i-ai zis, Doamne! De ce n-ai spus nimic? Eram eu prea departe în raiul meu prea mic?... Și m-am trezit deodată că mi-e de mine dor, când revărsam lumină în ochi...

GÂNDURI Gândurile tale par să se scufunde Și să se înece în frânturi de clipe, Gândurile mele par să se-nfiripe Din lumina-n care liniștea pătrunde. Sunt aprinse, calde, ploi de vii cuvinte Ce-ndrăznesc în taina nopții-ntunecate Din privirea-ți rece, de safir și poate Vor deschide temple ferecate-n minte. Gândurile tale par să mă cuprindă În clepsidre-ascunse-n erele trecute, Care-și dorm nisipuri umede și mute, Nelăsându-mi ochii să se mai aprindă. Gândurile mele par să strălucească În oglinzi-albastre, irizând a noapte Și-ți șoptesc întruna, printre mii de șoapte: ”Inima mea știe... știe să iubească”. Hamburg, 08.02.19

CHIAR ȘI-ATUNCI CÂND... Te-am iubit când mi-ai fost întristare Și când mi-ai fost rană te-am iubit, Chiar și-atunci când tu, împătimit, Mi-ai deschis pământul sub picioare. Când prin mine-ai săgetat cumplit Cu săgeți de timp pustiitoare, Chinuindu-mă, știind că doare, Chiar și-atunci, iubite, te-am iubit. Zbor sublim, speranță, prăbușire, Tu mi-ai fost și-apus și răsărit, Vis etern, dorință, amăgire, Capătul de drum sau infinit... Chiar și-atunci când tot s-a năruit, Eu te-am înțeles deplin, iubire.                                          Hamburg, 05.02.19

FEBRUAR E frig, chiar ger...E februar , Ce frig e-n mine n-ai habar Și cântecul ce l-am cântat Atât de des, a înghețat. Nu-l mai dansez, nu-l mai ascult, Să nu-mi reverse și mai mult În suflet nesfârșitul dor De-albastrul tău cuceritor, De râsul tău, de dimineți Când hoinăream prin alte vieți, Spre-un anotimp imaginar, Făr’ de ninsori de februar. Știu, vor veni iar primăveri Și poate-așa cum era ieri, Voi auzi-ntr-o bună zi: ”Iubito, cântă Dance with me”! Eu să-l ascult ca pe un psalm Ce-mi curge-n suflet viu și calm, Tu să te-ntorci din negrul vis În care-ai fost prea mult închis.                                     Hamburg, 01.02.19